29 iulie 2010-the first day of the rest of my life

Azi dimineata, cu scurt timp inainte de a pleca o prietena veeche ( din gimnaziu) mi-a zis (citez): today is the first day of your life! Cand am citit asta....mi-am dat seama ca s-ar putea sa aiba dreptate...ramane de vazut.

Cert este ca prima zi a inceput in forta din toate punctele de vedere. Primul zbor cu avionul- prima peripetie tipica...despre care gandesti...nu o sa mi se intample tocmai mie...mai ales cand te si asigura cel de la check-in ca nu e nicio problema..ca nu e zbor cu escala. :)))

revin cu detalii dupa ce ma trezesc.n am mai dormit de vreo 30 de ore..sau mai mult.

am revenit.

Calatoria cu avionul a fost fantastica. M-am indragostit de avioane(cam scumpa dragostea asta...dar nah. Mi-a sarit tot somnul cand m-am uitat pe geam. Dar nu peisajele au fost cele care m-au dat pe spate ci senzatia ca sta timpul in loc sau ca totul se misca in reluare, desi realitatea e fix pe dos. Ei bine asta era ceva ce- mi doream de muuulta vreme si inca vreau-senzatia de dilatare a timpului (falsa sau adevarata chiar nu conteaza). Asta a fost si motivul pentru care nu am putut dormi...cum sa ratez asa ceva, cand mi se intampla o data la cine stie cata vreme.
Toate minunate pana am ajuns la Moscova, unde urma sa-mi ridic si bagajul...sau cel putin asa credeam eu. Merg la locul unde se invarteau bagajele si stau si astept..si astept...si astept...si bagaju nu mai venea. Dupa vreo ora merg la biroul de lost and found...verifica tanti de acolo si imi zice ca bagajul meu a ramas la bucuresti. Eu raman un pic perplexa...si intreb cum e posibil asa ceva la un zbor direct...tanti zice sa mai astept ca poate e in autobuzul de tranzit. Ma pun pe asteptat...in situatia mea mai era o tanara mamica,cu copilul de ea , o fetita de vreo 2 ani,cred. Am socializat noi vreo ora,ne-am jucat, bagajul nimic. Verdict final: e la bucuresti! o sa vina maine la aceeasi ora si o sa l primiti acasa,unde stati in moscova.am completat o plangere, luat stampile, parafe tot tacamu. Serghei, care ma astepta afara,mi a zis sa nu plec deacolo fara hartie stampilata ..ca altfel nu mai vad bagaj in veci vecilor.

De la aeroport se poate ajunge in centru cu ceva microbuz pana la prima statie de metrou-o varianta rezonabila ca pret, iar ca durata ar fi vreo 30 de minute, cred (eu am dormit tot drumul asta si nu stiu cat a durat, ca mie mi s-a parut ca m-am teleportat. Apoi cu metroul mai faci vreo 30-40 de min, maxim pana in centru. Deci se ajunge usor si repede. La metroul din Moscova, in general, trebuie luat in calcul cand e vb de timp...urcatu si coboratu scarilor rulante..care sunt luuuuuungi cat vreo 3 de alea noastre.
Pe drum am constat ca mi s-a facut foame, asa ca prima oprire in Moscova a fost la ...Mac Donald's :)))cu siguranta nu era idealul meu..dar de urgenta a mers. Aici au un shake de ciocolata mai bun ca in romania...
Seara am iesit un pic prin oras ...sa vad unde e facultatea si un pic centrul...
aici fff multa lume bea pe strada...ma refer la alcool..peste tot vezi tineri, mai putin tineri, femei, barbati...pe oricine...band la coltu' strazii sau chiar mergand. Berea este mult mai vanduta decat sucurile...pe la 9 seara cautam cu disperare niste slapi de plaja ieftini,ca sa scap de bocancii de iarna pe care ii aveam in picioare. Este crunt sa mergi cu asa ceva pe asfalt si la 35 de grade sau mai mult. Shoppingu' la Moscova chiar nu era pe lista...dar s-a dovedit a fi obligatoriu. Am gasit,cu mare greutate niste papuci la 30 de lei, chiar simpatici, cu care am plecat fericita din magazin (in picioare, bineinteles)

Cam asta a fost prima zi in Moscova. Cum am ajuns acasa, m-am asezat pe canapea si am adormit instant, sezand in fund.

Negoiu, 4 iulie

Au mai ramas cateva weekenduri pana la plecarea in Ladakh, asa ca e normal sa le dedic pe toate muntelui. As putea spune ca am inceput o pregatire cat de cat sistematizata, asa pe ultima suta de metri. Asta consta in masaj, catarat la sala de 2 ori pe saptamana si iesit la munte in weekend, cu un rucsac ceva mai greu fata de cum obisnuiam. E greu, dar va fi si mai greu, asa ca am inceput sa ma obisnuiesc. Toate astea au ca scop, in primul rand sa-mi rezolv problemele spatelui, iar in al doilea rand, la fel de important de altfel, de a-mi imbunatati cat se poate forma fizica, pentru ca in mod sigur voi avea nevoie de ea la un moment dat. Despre partea cu masajul voi scrie un post separat. Deocamdata pot sa spun ca Stefan face minuni, avand in vedere ca in 3 sedinte aproape mi-a disparut inflamatia nervului sciatic, iar spatele meu incepe sa revina la o musculatura normala.

Weekendul trecut am iesit in Fagaras, o trupa de 6 oameni voiosi. Pentru mine traseul a fost in totalitate nou, ceea ce m-a bucurat nespus. Fagarasul e fabulos...m-au fascinat muchiile fin si clare conturate, de parca le-ar fi desenat cineva, si norii...
Dar sa o luam cu inceputul. Am plecat sambata dimineatza din Bucuresti, pe Transfagarasan pana la Cota 2000. Drumul e destul de prost pana in partea de sus, care a fost refacuta de curand, din cate am inteles. Daca pana acum mi se parea tentant sa cobori cu bitzi pe acolo...acum nu mai sunt de acceasi parere..si asta doar din cauza gropilor.

Cam asa am pornit la drum. Aveam de urcat de la Cota 2000 la refugiul Caltun, care e la 2135m...adica 135 de m altitudine. Cum s-ar zice o nimica toata, numa ca pana la Caltun urci si cobori vreo 3 versanti si mergi pe curba de nivel muult si bine.



si un marcaj acvatic :) partea faina in zona asta ...ca era apa din belsug.


pauzele mici si dese...lungesc plimbarea considerabil.:)

cam cu 5-10 minute inainte sa ajungem la refugiu a inceput sa ploua. Cand am ajuns, s-a dezlantuit potopul... ploaie torentiala, care s-a transformat repede in mazariche, grindina...in scurt timp arata cam asa...



Dupa vreo ora...totul s-a linsitit pentru o vreme, cerul s-a luminat, lumea a putut sa-si monteze corturile, altii au luat-o din loc...




De data asta am ratat ativitatile culturale nocturne cu chitara si vin fiert, preferand sa dorm in refugiu la adapostul caldurii din sacul de dormit. Cred ca am adunat vreo 11 ore de somn ( cam cat am dormit in ultimele 3 nopti adunate). Toata noaptea a batut vantul, a plouat, dimineatza nu prea era de iesit( asta devrme vorbind), deja incepusem sa ne luam gandul de Negoiu...pana pe la 9 canda a iesit o minunatie de soare.



Am mancat repede si am luat-o la deal spre Negoiu, prin strunga dracului. Din categoria I LOVE THIS GAME:






si uite asa am ajuns si in varf...unde Catalin ne-a cadorisit cu 2 beri Leffe..

MOSCOVA-LADAKH 29 iulie-5 septembrie 2010

Acum 3 ani, cand m-am apucat de escalada si am inceput sa ies la munte aproape weekend de weekend, visam ca intr-o zi sa ajung undeva sus-sus, Himalaya fiind undeva in zona idealurilor de neatins.

Un an mai tarziu, am simtit ca este momentul sa-mi incerc norocul la doctorat. Profesorul cu care m-am consultat in alegerea temei mi-a sugerat sa caut ceva pe muzica romaneasca. Eu facusem masterul pe muzica rusa si vroiam sa continui pe aceeasi linie. Dupa ce m-am interesat despre temele propuse de profesor...mi-am dat seama ca, de fapt, nu pot sa fac altceva decat muzica rusa. Am avut puternicul sentiment ca daca e sa intru la doctorat asta se va intampla DOAR cu si pentru muzica rusa. Si asa a fost. :) Desi a fost concurenta mare iar sansele la inceput erau aproape inexistente sa prind un loc la buget, minunea s-a intamplat. Acum sunt convinsa ca acest lucru a fost posibil, in ciuda "aparentelor" de atunci, datorita faptului ca am crezut 100% in ceea ce vroiam sa fac. In felul asta a fost posibil sa-i conving si pe cei din comisie ca merit locul ala la buget. Ulterior am auzit niste vorbe (tipic romaneste) cum ca se banuia cam cine o sa intre, si ca eu am stricat ordinea "prestabilita". o fi fost adevarat, nu o fi fost....habar n-am. Dar daca a fost asa, asta e inca o dovada in plus ce poate face credinta....

Anul trecut mi-a fost destul de clar ca pentru a scrie o teza de doctorat cat de cat interesanta, daca nu originala, trebuie musai sa ajung la Moscova, sa intru in contact cu lumea din care a izvorat muzica ce mi-a furat inima cu totul. Trebuie sa asimilez personal, sa respir aerul de acolo, sa traiesc in lumea lui Scriabin, Rachmaninov, Prokofiev, chiar daca acum e usor diferita. Cred ca diferentele sunt doar in formele exterioare de manifestare, nu si in structura profunda.
Tot cam in aceeasi perioada am aflat de Ladakh, datorita lui Stelian, care se pregatea sa mearga acolo. Cand am vazut pozele, prima reactie a fost "Asta e paradisul!", urmatoarea..."trebuie sa ajung acolo!" Si asa am inceput sa caut solutii ca aceste "necesitati" sa se transforme in realitate. Initial mi-am propus doar sa ma plimb prin Ladakh, fara sa urc vreun varf, in ideea ca mergand singura poate fi riscant. Ulterior, n-am rezistat tentatiei de a incerca, avand in vedere faptul ca varful pe care vreau eu sa urc nu este unul tehnic, ci de trekking.

La Moscova voi petrece 13 zile, din care 8 la o Scoala de vara internationala, organizata de Conservatorul Ceaikovski. Cred ca e visul oricarui pianist sa ajunga sa lucreze cu profesorii de acolo si sa cante pe una din scenele acestei scoli fabuloase. In cadrul acestei scoli voi avea acces la biblioteca-un factor deosebit de important pentru lucrarea mea, pentru ca inseamna acces la surse primare de informatie, care in Romania lipsesc aproape cu desavarsire. Pe langa cursurile de pian si biblioteca, ma intereseaza locurile in care au trait compozitorii pe care ii studiez si scoala de pian. Cum fac oamenii astia sa fie cei mai buni?

Din 9 august voi fi in India. Voi ateriza in New Delhi, apoi voi merge in Srinagar (Kashmir)iar de acolo spre Leh, capitala Ladakhului.Asta va inseamna un drum lung, de vreo 2 zile prin trecatori inalte, numa bune pentru aclimatizare. Dupa cateva zile petrecute in Leh, ma voi indrepta spre Stok pentru incercarea de a urca pe varful Stok Kangri (6121m). Preconizez ca va fi nevoie de aproximativ 5 zile, in conditii de vreme buna, aclimatizarea fiind elementul esential pentru reusita. Calatoria va continua spre Nubra Valley si locul "most wanted" Lacul Tso Moriri, iar apoi spre Manali-New Delhi. Pana in Manali vor fi din nou trecatori inalte, cea mai mare fiind la 5325m, Taglang La.

Ineditul acestui proiect consta in faptul ca voi fi prima pianista care ajunge la o altitudine de peste 6000 m, cel putin din Romania, daca nu la nivel international( pe Google inca n-am gasit nimic de genul asta). As traduce asta prin faptul ca delicatetea si rafinamentul artei se armonizeaza cu forta, riscul si energia specifica si necesara, totodata, sportului extrem. Substanta care le omogenizeaza provine pe de o parte din natura (sursa generatoare pentru ambele), iar pe de alta din contactul cu civilizatiile rusa si asiatica(tibetana, indiana etc.). Acest contact il consider deosebit de important si necesar pentru experienta personala. Aceasta experienta sta la baza actului interpretativ. Din ea rezulta "unicitatea" acestuia.