Prima intrebare care mi-a venit in minte cand am ajuns la Tsomoriri a fost: aici este inceputul sau sfarsitul lumii? Sau ambele?
Tsomoriri a fost motivul principal pentru care am ajuns eu in Ladakh. Totul a pornit de la o fotografie a lui Stelian Pavalache...pietrele scrise m-au fascinat atat de tare incat m-au determinat sa fac tot posibilul sa ajung acolo.
Contrar oricaror asteptari, drumul din Leh pana la Tsomoriri s-a dovedit a fi cu muuult mai dificil decat cel din Romania pana in Leh. Din prima zi in care am ajuns in Ladakh, gandurile erau indreptate non-stop spre acest loc. In fiecare zi cautam solutii sa ajung acolo, insa totul parea in van. Distanta care ma despartea de paradisul meu era de 245 de km...ceea ce mi se parea destul de sadic, daca ma gandeam ca in romania o parcurgi in 3 ore sau chiar mai putin.
Variantele si incercarile au fost mai multe: prima data, un prieten de-al lui Tsering mi-a zis ca ma poate duce el cu motorul, iar eu sa platesc benzina si cazarea. Asta inseamna pentru 3 zile, cat vroiam eu sa stau acolo, cam vreo 60 de dolari, aproximativ. Problema a fost ca motorul cu care trebuia sa plecam nu avea cauciucurile in regula, pentru drumul pe care trebuia sa-l facem noi. Ulterior am inteles si ce inseamna asta.
A doua incercare a fost cu vreo 5 zile inainte sa plec din Ladakh, cand in sfarsit gasisem 3 oameni cu care sa impart jeepul, 2 israelieni si un neamt. Am dat avansul, am stabilit ca plecam peste 2 zile, totul era minunat. Eram super fericita...In seara de dinaintea plecarii, trec pe la agentie sa vad la cat vin sa ma ia de la guest house. Tipul care se ocupa imi zice ca m-a cautat toata ziua, pentru ca israeliencei i s-a facut ff rau, a ajuns la spital, iar excursia s-a anulat. Atunci i-am zis tipului ca sa faca ce stie el, dar sa-mi gaseasca o varianta sa ajung la Tsomoriri urgent.Cand m-a vazut atat de hotarata mi-a zis ca singura optiune ar fi sa inchiriez motor si sa merg asa. Toata afacerea ajungea undeva la 60-70 de dolari. Singura problema era sa gaseasca pe cineva care sa ma duca. Am mers noi sa vorbim cu ceva prieteni de-ai lui, dupa care m-a invitat la o bere. De aici a inceput distractia. Tipul era ceva de genul rocker rebel, care traieste clipa. M-am amuzat copios timp de o bere cu filosofiile lui de viata, de genul...maine dimineatza daca am chef plecam la tsomoriri, daca nu, nu. Cand m-a dus inapoi la agentia prietenilor mei, (pot sa va spun ca am mers cu un motor demential de fain si cu un dement care il conducea :))), acestia au luat foc: ai innebunit? nu te lasam sa pleci cu copilul asta! (era un soi de concurenta intre ei, cred). Atunci eu am zis simplu: eu cel tarziu poimaine trebuie sa plec acolo, altfel nu mai am timpul necesar. Daca nu gasiti voi o solutie mai buna, voi pleca cu el. Desi nu era cea mai fericita varianta, era totusi acceptabila. Vazand oamenii ca nu glumesc (a fost singura data cand am ridicat tonul si m-am enervat putin, nu din cauza lor, ci a situatiei pur si simplu, care se incapatana sa fie imposbila) s-au mobilizat. A doua zi aveam jeepul, mai ramanea de gasit soferul. In ziua plecarii, cand am ajuns la agentie, Dorjai imi zice ca omul care trebuia sa-mi imprumute masina a trebuit sa mearga de urgenta la New Delhi, cu taica-su la spital...
A treia varianta si castigatoarea de altfel, a fost ca in modul cel mai spontan a aparut ceva var de-al lui, care era liber si putea sa ma duca, si avea si masina. In juma de ora eram in drum spre Tsomoriri. Din pacate nu am putut sta 3 zile, cum doream, ci numa juma de zi, dar in contextul ala pentru mine valora cat un an, cel putin.
Cei 245 de km i-am parcurs in 7 ore jumate, cu o masina f buna, Toyota. Drumul a fost destul de prost, cu mult nisip pe sosea in anumite zone, iar in ultima parte, vreo 20 de km de offroad. In zonele astea am inteles eu de ce nu era cea mai fericita varianta sa vii cu motorul, la momentul respectiv...
La asemenea imagini in jurul meu, va dati seama ca nu am stiut cum au trecut cele 7 ore de drum. Tot timpul eram cu ochii in stanga si in dreapta. Soferul se uita amuzat la mine cum ma minunam la fiecare schimbare de colorit(si erau dese :D )
La Tsomoriri am ajuns noaptea, pe la 10. Am inchiriat o camera si apoi am luat cina la restaurantul din sat, adica aici:
gazda noastra:
Abia asteptam sa se faca dimineatza. La 6 m-am trezit, am luat un mic dejun rapid si am mers la lac. Stiam ca am putin timp la dispozitie, pentru ca drumul de intoarcere era lung...Cele cateva ore petrecute acolo au fost dincolo de orice catalogare. Nu mai exista bine si rau. Pur si simplu era o stare de fericire si de liniste interioara deplina. Peisajul este fabulos, iti da senzatia ca nu mai ai nevoie de nimic pe lumea asta.
Pentru ca postul asta este deja foarte lung, o sa ma opresc aici. Voi scrie un post separat despre tabara de nomazi de la Tsomoriri-loc unde sper sa mi petrec vacanta de vara din 2011. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu