Cu sunetele prin lume

Luni, 2 martie 2009, orele 18:30, voi sustine un recital de pian la Academia de muzica Gh. Dima, Cluj. Programul este cu aceeasi muzica rusa, minunata , de fiecare data altfel.:)

Marti, 3 martie 2009, orele 18:00, acelasi program o sa-l interpretez pe scena Liceului de Arta din Baia-Mare.

Ultima saptamana a fost spuer full. Dormit putin, muncit mult, mult, mult, avut si cateva experiente spiritualicesti frumoase( cred ca ele m-au tinut cat de cat activa.

L-am descoperit pe Dan Puric si asta ma face sa ma simt foarte bine. Am fost la ceva spectacol de al lui mai demult, dar zilele astea cineva mi-a recomandat cartea lui "Despre omul frumos". Am cumparat-o rapid si am citit deja jumatate( ceea ce inseamna f mult, avand in vedere ca practic timp de citit nu am decat in metrou). Cartea asta ne reaminteste ce inseamna sa fii OM. Ca o completare a venit aseara prestatia lui Gheorghe Zamfir, la concertul lui VITAS( asta ar merita un post separat, dar nu stiu daca am timp sa l scriu), prestatie care a facut toti banii. A fost prima data cand l am auzit live pe Maestru. A fost exemplul viu al omului, romanului, despre care vorbeste Puric in cartea sa. Cum s-au potrivit toate astea? Sa citesc acea carte cu o zi inainte de concert, apoi sa-l aud pe omul asta, care de la primele sunete m-a captat, hipnnotizat, prin simplitatea, sinceritatea, naturaletea muzicii sale. Pur si simplu spunea pe limba lui muzicala ceea ce Puric spunea prin cuvinte.

Marea mea frustrare in momentul asta este ca pur si simplu nu am timp sa savurez lucrurile care chiar conteaza pt mine. Caut cu disperare, as zice fara sa exagerez, o solutie sa dilat timpul, sau sa l folosesc cu maximul de eficacitate, sa am si pentru mine o ora pe zi, in care sa mi aduc aminte cine sunt. Ma gandeam zilele astea, intr-o zi cat timp dedic celorlalti si cat mie. La un calcul rapid ar reiesi: dintr-o zi de aprox 16 ore, cel putin 8 ore, daca nu mai mult sunt dedicate elevilor, scolii, vreo 2 pianului, vreo 2 trezit, drumuri( alea scurte , minime), iar restul prietenilor( in mare parte pe net, ceea ce nu mi place deloc, dar asta e situatia, nu se paote altfel), mai cate ceva pt doctorat( extrem de putin, fata de cat ar trebui), un pic de televizor( el merge in fundal, nu prea e bagat in seama).
Ma uitam weekendurile trecute ce vreme superba era afara, cald, soare, tanjeam dupa o plimbare in parc, dupa o gura de aer si soare mai ales, dar nu am avut parte de asa ceva. Pianul m-a tinut legat de el, de dimineatza pana seara. Si atunci inca a fost bine.
Saptamana asta nici macar de el nu am avut parte. Alte lurcuri, importante de altfel, m-au tinut departe de el, nici macar la orele copiilor nu prea am avut mare contact cu el.

Dar maine seara plec din lumea bucurestilor, catre o alta mult mai linistita si la care visez de ceva vreme...Cluj. Acolo stiu ca o sa am timp pentru toate, ca o sa mananc normal, mancare gatita, ca o sa studiez mult la pian si o sa rezolv ce n am facut aici intr o saptamana, ca o sa ma intalnesc cu oameni care mi plac si ma simt bine cu ei. O sa am parte si de aer, parc, locuri dragute. O sa fiu in alt film.

despre "nasterea" unei piese

A trecut si "botezul" sonatei de Prokofiev.
Orice lucrare are un proces lung pana ajunge pe scena, proces care eu l-as asemana cu o nastere. Mai intai vine ideea, din care se dezvolta totul apoi. Perioada embrionara poate fi mai lunga sau mai scurta, depinde de complexitatea lucrarii. La Prokofiev a durat destul de mult si a fost destul de problematic. Cea mai mare problema ridicata de muzica lui Prokofiev este memorarea textului, in partea lenta in mod deosebit. Pe locul 2 as pune partea ritmica( asta poate si pentru ca eu nu sunt chiar intruchiparea egalitatii ritmice, in general). La Prokofiev trebuie sa fie un ritm extrem de riguros, mecanic uneori, cu o precizie japoneza , as zice. Apoi vin celelalte probleme de interpretare.

O alta etapa extrem de stresanta este prima aparitie a lucrarii in lume. Emotii cu carul numai cand o vezi trecuta acolo pe afis si stii ca trebuie sa o canti. Cand
sunt pe scena cele mai grele momente sunt inainte de a incepe piesa si eventual prima pagina( mai ales la prokofeiv pt ca are un pasaj greu chiar la inceput). Dupa ce am trecut de asta si reusesc sa intru in stare, lucrurile se mai aseaza. Cel mai important este autocontrolul, care nu functioneaza neaparat totdeauna cum ar trebui.
Un alt aspect important este dozarea energiei pentru toata piesa. Ca si pe munte, trebuie sa calculezi inainte astfel incat sa rezisti pana la final. In recitalul asta, dupa primele 2 piese eram putin obosita, pianul mi-a facut unele probleme, fiind cu mult mai prost fata de ultima data cand am cantat pe el, m-a surprins f neplacut si mi-a cauzat niste incordari de brat care nu erau prezente de obicei.
Dupa Islamey eram destul de euforica, putin ametita, mi-a fost greu sa intru in starea pentru rigurozitatea din sonata de prokofiev. Dar, cum se intampla deseori, fiind o piesa mult studiata in ultima vreme, m-am adunat , concentrat si a mers. M-am simtit chiar ceva mai bine decat pe piesele de dinainte, care erau ultra cantate, dar nestudiate saptamana asta si in ultima perioada.
Tablourile au fost o relaxare fata de ce fusese inaintea lor. 35 de minute de placere, in care n-am simtit nici cea mai mica oboseala, imi parea rau doar de faptul ca pianul ala suna ca dracu, parca as fi cantat la lemn, nu la instrument muzical. E drept ca in ultima perioada am cantat numai pe piane bune si se pare ca intoarcerea la "origini"( prin asta ma refer la faptul ca in studentie si in liceu am cantat mai mult pe piane proaste decat bune, cand prindeam un Yamaha sau Kawai eram in paradis) a fost destul de dura.
Dupa recital toata seara am fost extrem de euforica, am vorbit intr-una si nu am putut adormi pana la 4 dimineatza. Evident ca a doua zi, adica ieri , am fost varza toata ziua, iar la 7 seara am picat intr-un somn de vreo 12 ore.
Urmeaza o noua saptamana intr-un iures total in care nu stiu daca mai apuc sa pun mana pe pian, pana ajung la Cluj.

Recital de pian

Joi, 19 februarie, orele 19:00, in Sala Festiva a Liceului de Muzica Dinu Lipatti, voi sustine un recital.

In program:

A. Scriabin - Sonata a IV a

M. Balakirev - Fantezia Islamey

S. Prokofiev - Sonata a VII a

M. Musorgski - Tablouri dintr-o expozitie

Acest recital este o avantpremiera pentru cele de la Cluj si Baia-Mare care vor avea loc peste 2 saptamani.

Asa bunici asa nepoti...Gabriel Prokofiev

Google-uind aseara dupa o poza cu Serghei Prokofiev, peste ce dau? Un urmas de seama si anume nepotelul Gabriel care ce credeti ca face? Compune si nu numai...este si Dj.
Din ce am citit pe myspace....e nascut in Londra, a studiat la Birmingham si York. Ce compune nepotelul? Muzica clasica ( seamana mult mult cu muzica bunicului) plus electro, dance + DJ. Ex.: trio pentru clarinet, pian si dj, cvartete de coarde, un concert pentru platane si orchestra.
Pagina lui de myspace:
http://www.myspace.com/gabrielprokofiev

Cautand pe youtube ceva clipuri cu el ...am gasit si cu bunicul ceva interesant.

Nepotul:






Bunicul:

Daniel Goiti , sala Radio , review

Ei bine, fuse si concertul mult asteptat.

Despre cat de minunat e pianistul am tot vorbit, nimic nou, nu s-a schimbat( din fericire). Ne-a oferit o portie de muzica de cea mai buna calitate, profesionalism maxim, sunet minunat, energie, rafinament, delicatete, sensibilitate, cam tot ce ar putea oferi un om prin muzica..si nu orice fel de muzica, ci Beethoven. COncertul 1 mi se pare extrem de dificil datorita transparentei muzicii. Este atat de expus, de clar, de stralucitor, incat eu personal inca nu m-as apuca sa-l fac. Piesele de genul asta se invata ori in liceu, cand esti tanar si un pic inconstient sa zicem, in sensul ca nu-ti dai seama cat e de greu iar aceasta inconstienta te poate scoate din multe incurcaturi, ori la maturitate, cand abordezi altfel lucrurile.

Ceea ce m-a surprins eeextrem de placut a fost prezenta unor elevi din Botosani, care au venit special sa-l asculte pe Daniel Goiti. Nu as fi crezut ca asa ceva mai poate fi posibil. Asta mi aduce aminte de o situatie similara traita de mine cand eram eleva in clasa a VII a si am venit special la Bucuresti sa vad un concert cu orchestra. Atunci am fost prima data la Sala Radio, iar la scurt timp dupa asta am cantat in direct. Ce senzatii am avut cand am intrat in sala imensa nu pot povesti in cuvinte. Eram coplesita, totul mi se parea ireal, cei care cantau erau fff buni. Era o lume la care visam sa am acces si in care-mi doream sa traiesc.

Nu pot decat sa-i felicit pe Bianca si colegii ei pentru pasiunea lor pentru muzica si pentru gusturile lor :)

As vrea sa spun acelasi lucru si despre elevii din Lipatti...dar probabil ca va trebui sa mai astept ani buni.... Oricum ma bucur enorm ca am reusit sa conving 2 elevi de ai mei sa fie in sala.

Urmarile concertului:astazi am predat 3 ore si am studiat 7, fara sa-mi dau seama cum a trecut timpul.( nu mi ami amintesc cand am studiat atat de mult fara pauza)

Daniel Goiti o sa sustina un recital la Ateneu in 11 aprilie. IN program: Grieg, Rachmaninov si Mussorgski.

Daniel Goiti la Sala Radio

Maine, 6 februarie, orele 19:00, la Sala Radio va concerta pianistul Daniel Goiti. In program vor fi: concertul nr 1 pt pian si orchestra de Beethoven , Simfonia a VIII a de Beethoven si o piesa romaneasca in dechidere. Am scris eu mai multe despre omul asta aici:

http://elenapopa1900.blogspot.com/search/label/challenging%20people

Viena II

Profit de picul de ragaz sa ma mai intorc nitel in timp. de data asta prin cafenele si restaurante.:) Mi-e greu sa zic care mi-a placut mai mult.
Prima cafenea a fost Gloriette de la Schonbrunn. Dupa ce te plimbi prin palatul ala, apoi prin gradina maaaaare.. o cafea este ingredientul perfect pt digestie.



Un loc unde am devenit cliente fidele a fost Einstein. Se putea manca la preturi decente, portiile erau mari, era muzica rock si arata cam ca un pub.







un loc cu un parfum deosebit este cu siguranta Cafe Central. O atmosfera foarte aritocratica, totdeauna plina, cu oameni care asteapta la coada sa prinda un loc, cu strudele extraordinar de bune si cafele pe masura.







tocmai am aflat ca s-a deschis o cafenea vieneza in cluj unde ar avea minunatii de astea cum vedeti in poza :




Un alt loc multifunctional a fost bermuda care era si bar/berarie si club si avea si cafenea. Atmosfera faina, muzica buna, oameni de toate felurile de la gentlmeni pana la oameni care pareau a fi romani:D ( asa sare in ochi comportamentul , felul prost de a se imbraca ...parca s insemnati).


alte cafenele dragute cu atomosfera calda, placuta, aristocratica si cumva incarcate de istorie (asa le am simtit pe unele ): Oberlaa, , Hofburg cafe,Opera








pi.si. nu stiu de ce unele poze nu apar in post intregi, poate sunt prea mari. dar daca dati click pe ele se vad intregi( e vorba in primul rand de prima poza si penultima, dar e valabil si la restul)

Valea Sambetei, Fagaras

Weekendul asta s-a facut un an de cand am inceput sa ies pe munte intensiv. Iesirea de anul trecut a fost una , sa zic extrema ca senzatii traite si care a generat toate iesirile din anul 2008, care mi-au cam schimbat viata. Asta s-a petrecut in piatra craiului, ajungand prima data pe vf La Om. De atunci se pare ca a devenit o traditie sa fac multe trasee in premiera, iarna.:)Si uite asa, daca asta vara nu am reusit sa ajung in fagaras, am reusit iarna.

Weekendul asta am mers la cabana Valea Sambetei.Trupa de serviciu: eu, Mihai si Mircea( acceasi formula de la Barcaciu). Drumul pana la Complexul Sambata a fost usor, fara probleme, dupa care au urmat vreo 5 km de drum forestier, super lejer, si cam o ora si ceva de mers prin padure. Cred ca e cel mai simplu drum pe care am fost vreodata pana acum. Mergi numa prin vale, nici nu-ti dai seama cand urci, meeergi si tot meeeergi si te trezesti la cabana.



In privinta cabanei, la care doream de muuulta vreme sa ajung, ar fi multe de spus. E asezata intr o zona superba, se ajunge super usor acolo, dar intretinerea ei e ca si inexistenta. Cei care au grija de ea sunt niste tineri foarte de treaba, ne au primit frumos, mi au placut. Problema a fost alta: frigul. Deci sobele din acea cabana sunt de domeniul fantasticului: lemnele nu vor sub nicio forma sa arda, ceea ce nu stiu daca sa zic ca e de bine sau nu, daca ne uitam la starea sobelor. S ar putea totusi sa fie de bine...decat sa mori asfixiat, mai bine mori de frig.





cam asa arata soba. :D



Se pare ca o urmare a frigului de noaptea trecuta ar fi ca mi-a revenit raceala de saptamana trecuta. Sper ca de data asta sa fie de o intensitate mai slaba, ca nu o aveam trecuta in agenda pe saptamana viitoare.

Altfel, la cabana mi a placut, m am simtit bine, companie placuta, in tot frigul ala auster am gasit totusi energie si solutii sa ne inveselim si sa ne simtim bine.






Drumul de intoarcere a facut tot efortul iesirii. GPS ul lui Mircea cred ca a devenit muntoman pt ca inloc sa ne duca pe DN1 , pe unde ar fi fost chiar plictisitor, a ales un alt drum , mai aproape de munti, care ne a dus direct in Zarnesti. Peisajul....de vis, ceva gen magura Branului, pestera...



cam atat deocamdata. Poate o sa mai revin cu poze, dupa ce le primesc pe toate.
In incheiere pot sa spun ca iubesc Fagarasul, din ceea ce am vazut pana acum...iar la vara i musai sa fac toata creasta.:)