marți, 15 decembrie 2009
Recital in cadrul Serilor Sinapsa de poezie si muzica religioasa
Vineri, 18 decembrie 2009, orele 16:00, vom canta in cadrul Serilor Sinapsa, la Uniunea Scriitorilor din Romania. Eu si Tudor vom interpreta Sonata Torso de Enescu si Sonatina de Olah. In cadrul aceluiasi program ne va colinda si domnul Ion Zubascu.
luni, 7 decembrie 2009
duminică, 22 noiembrie 2009
Recital cameral-Muzeul Enescu
Recital Cameral
Elena Popa-pian
Tudor Diaconescu -vioara
In program:
E. Chausson-Poeme
G. Enescu Sonata "Torso" pentru pian si vioara
T. Olah-Sonatina pentru vioara si pian
J. Brahms - Sonata a III a pentru pian si vioara
Intrarea libera
Vineri, 27 noiembrie 2009, orele 18:00, Muzeul Enescu
Elena Popa-pian
Tudor Diaconescu -vioara
In program:
E. Chausson-Poeme
G. Enescu Sonata "Torso" pentru pian si vioara
T. Olah-Sonatina pentru vioara si pian
J. Brahms - Sonata a III a pentru pian si vioara
Intrarea libera
Vineri, 27 noiembrie 2009, orele 18:00, Muzeul Enescu
Fagaras-prima poveste de iarna
Weekendul trecut am facut o mica plimbare pana la Podragu. Am dormit la cabana Turnuri , iar duminica am urcat la cabana Podragu, care e inchisa, si apoi in sa. Din pacate vremea nu ne-a permis sa mergem si pe varf, dar nu-i nicio problema, ca nu pleaca de acolo.
A fost prima tura cu zapada...fruuumos, chiar daca la intoarcere am mers numa prin ploaie si namoale.
A fost prima tura cu zapada...fruuumos, chiar daca la intoarcere am mers numa prin ploaie si namoale.
duminică, 1 noiembrie 2009
La Budapesta, la Budapesta....
Weekendul asta este inca o mostra din categoria " La vita e bella"..cand vrei sa fie bella. :)
Joi dupa-masa vorbesc cu Anca la telefon, ea spunandu-mi cat de mult vrea sa mearga la Budapesta, mai ales ca a facut rost de bani pentru asta. La propunerea ei de a o insoti..mi s-au aprins beculetele...ce-ar fi daca...Trenul pleca peste vreo 3 ore, foarte in scurt, dar nu imposibil de prins.Si uite asa...am fugit repede la bancomate, scos banii, alergat acasa, facut bagaj si ..la gaaara. La 8 seara eram in tren spre Budapesta, vesele si cu mare chef de socializat. Se pare ca si seful de vagon era la fel, astfel ca timpul a trecut foarte repede. Noi aveam o sticla de vin, pe care am impartit-o cu un actor tanar care facea naveta arad-bucuresti-cluj-iasi si cu nashu, care a inceput sa ne povesteasca cum e viata in breasla lui. Asa am aflat ca femeile sunt divortate..pt ca lor li se mai intampla sa se indragosteasca in diversele voiaje si nu rezista in relatiile stabile, pe cand la barbati lucrurile sunt un pic mai usoare. :)) Se poate scrie lejer o carte din povestile nasilor de..pretutindeni.
In Budapesta ne-a asteptat cineva de la pensiune, ceea ce ne-a fost de ajutor pentru diverse informatii si nu numai. Pensiunea unde am stat a fost ok., ieftina ( 8 euro pe noapte) dar cam departe de centru. Sambata am colindat mai mult prin Pesta, oarecum haotic, iar seara am fost la un concert de muzica tiganeasca, unde domnii cantareti ne-au dedicat niste muzici de'ale noastre. De acolo am fost la un alt concert ..cu muzica balcanica, gen Gogol Bordello sau Kultur ShOCK, cu o trupa din Amsterdam...f fain. Club mare, sonorizare buna, atmosfera faina. Ne a parut rau ca nu am prins mai mult din concert.
Duminica ne-am organizat mai bine. Am vizitat cetatea Budei-loc superb, multe atractii, n-as mai fi plecat de acolo. Bastionul pescarilor mi-a placut mult, cladirea parlamentului e draguta, dar punctul culminant a fost baia turceasca. Aici tre sa-i multumesc Ancai pt ca a insistat sa intram, desi trebuia sa cumparam costum de baie, iar intrarea era destul de scumpa. Toata distractia ne-a costat vreo 70 de lei, cred. A fost momentul de maxima relaxare; bazinele aveau diferite temperaturi, atmosfera era ff placuta, personalul...roman, tacanit total:))). Am iesit de acolo ...zen.:) Numa bine pentru un nou tur al puburilor.:)) Am avut un ghid foarte bun, miklos, ceea ce a fost extrem de important. Am economisit mult timp cu gasitul locatiilor. Cel mai fain ni s-a parut Szimpla ( parca asa se scria), un loc fff special. Multe incaperi, in care gaseai cazi vechi taiate in doua, pe post de fotolii, sau trabant din a carui capota iesea un ghiveci cu flori, si tu puteai bea ceva in masina, in alta incapere era toata istoria computerului pe pereti...de la cele mai vechi monitoare si diverse parti componente pana la unele ami apropiate de noi, si tot asa. Barul ala a fost un exercitiu de imaginatie reusit...de a transforma niste obiecte inutile in ceva functional si estetic in acelasi timp.
Cam asta fuse pe scurt evadarea noastra in Budapesta, unul din cele mai faine lucruri pe care l-am facut in ultima vreme. Ceva s-a schimbat odata cu iesirea asta, inca nu mi-e foarte clar ce anume...dar aflu eu. :) Cred ca e dovada ca atunci cand vrei sa faci ceva....se poate. Eu consider iesirea asta un preludiu pentru planurile din vara. :)
to be continued....
Joi dupa-masa vorbesc cu Anca la telefon, ea spunandu-mi cat de mult vrea sa mearga la Budapesta, mai ales ca a facut rost de bani pentru asta. La propunerea ei de a o insoti..mi s-au aprins beculetele...ce-ar fi daca...Trenul pleca peste vreo 3 ore, foarte in scurt, dar nu imposibil de prins.Si uite asa...am fugit repede la bancomate, scos banii, alergat acasa, facut bagaj si ..la gaaara. La 8 seara eram in tren spre Budapesta, vesele si cu mare chef de socializat. Se pare ca si seful de vagon era la fel, astfel ca timpul a trecut foarte repede. Noi aveam o sticla de vin, pe care am impartit-o cu un actor tanar care facea naveta arad-bucuresti-cluj-iasi si cu nashu, care a inceput sa ne povesteasca cum e viata in breasla lui. Asa am aflat ca femeile sunt divortate..pt ca lor li se mai intampla sa se indragosteasca in diversele voiaje si nu rezista in relatiile stabile, pe cand la barbati lucrurile sunt un pic mai usoare. :)) Se poate scrie lejer o carte din povestile nasilor de..pretutindeni.
In Budapesta ne-a asteptat cineva de la pensiune, ceea ce ne-a fost de ajutor pentru diverse informatii si nu numai. Pensiunea unde am stat a fost ok., ieftina ( 8 euro pe noapte) dar cam departe de centru. Sambata am colindat mai mult prin Pesta, oarecum haotic, iar seara am fost la un concert de muzica tiganeasca, unde domnii cantareti ne-au dedicat niste muzici de'ale noastre. De acolo am fost la un alt concert ..cu muzica balcanica, gen Gogol Bordello sau Kultur ShOCK, cu o trupa din Amsterdam...f fain. Club mare, sonorizare buna, atmosfera faina. Ne a parut rau ca nu am prins mai mult din concert.
Duminica ne-am organizat mai bine. Am vizitat cetatea Budei-loc superb, multe atractii, n-as mai fi plecat de acolo. Bastionul pescarilor mi-a placut mult, cladirea parlamentului e draguta, dar punctul culminant a fost baia turceasca. Aici tre sa-i multumesc Ancai pt ca a insistat sa intram, desi trebuia sa cumparam costum de baie, iar intrarea era destul de scumpa. Toata distractia ne-a costat vreo 70 de lei, cred. A fost momentul de maxima relaxare; bazinele aveau diferite temperaturi, atmosfera era ff placuta, personalul...roman, tacanit total:))). Am iesit de acolo ...zen.:) Numa bine pentru un nou tur al puburilor.:)) Am avut un ghid foarte bun, miklos, ceea ce a fost extrem de important. Am economisit mult timp cu gasitul locatiilor. Cel mai fain ni s-a parut Szimpla ( parca asa se scria), un loc fff special. Multe incaperi, in care gaseai cazi vechi taiate in doua, pe post de fotolii, sau trabant din a carui capota iesea un ghiveci cu flori, si tu puteai bea ceva in masina, in alta incapere era toata istoria computerului pe pereti...de la cele mai vechi monitoare si diverse parti componente pana la unele ami apropiate de noi, si tot asa. Barul ala a fost un exercitiu de imaginatie reusit...de a transforma niste obiecte inutile in ceva functional si estetic in acelasi timp.
Cam asta fuse pe scurt evadarea noastra in Budapesta, unul din cele mai faine lucruri pe care l-am facut in ultima vreme. Ceva s-a schimbat odata cu iesirea asta, inca nu mi-e foarte clar ce anume...dar aflu eu. :) Cred ca e dovada ca atunci cand vrei sa faci ceva....se poate. Eu consider iesirea asta un preludiu pentru planurile din vara. :)
to be continued....
duminică, 25 octombrie 2009
Braul lui Raducu-metamorfoza unui gand
Toata saptamana trecuta am avut un leit motiv( care ma bantuie de fapt de vreo 2 saptamani)..unde ies pe munte, incotro o apuc. Variante as fi avut, pentru ture de 2 zile, dar eu nu-mi permiteam decat de o zi, deci..problema mare. Ce poti face intr-o zi care nu mai e chiar asa lunga. Stabilesc cu Anca sa mergem in Bucegi, unde ea putea urca cu telecabina( fiind intr-o perioada de recuperare fizica in care efortul fizic nu e permis), iar eu pe jos. Initial am zis ca mergem la Cota 2000, fiind traseul cel mai scurt, luam o gura de aer si apoi vedem ce facem.
Zis si facut. Sambata dimineatza ne urcam in acceleratul de 7:30, voioase, binedispuse. La scurt timp avem si companie: 2 baieti, care dupa cum aratau, urmau sa faca aproximativ acelasi lucru ca si noi, adica sa urce pe munte.
La Ploiesti urca o doamna mai in varsta, care prinsese trenul pe ultima suta de metri. Mai rar sa vezi batrini care alearga dupa tren, iar cand ajung in compartiment gafaie fericiti si usurati. Ajungem in Campina, asteptam nush ce tren vreo 20 de minute, timp in care doamna ne prezinta cartile de poezie scrise de ea...si avea un teanc maricel: poezii, epigrame, povestiri. La un moment dat scoate o sticla de tanita, de 0,5, in care avea apa inghetata( era ditamai sloiu) si bea, de parca ar fi fost ceai. Apoi incepe sa ne recite poezii si sa ne explice care e diferenta intre poeta si poetesa si cam cum sta treaba cu scrisul. Dupa acest episod, as zice savuros, incepem sa socializam pe tema muntelui> Voi unde mergeti, cat stati , etc. Dintr-una intr-alta, Anca mi zice la un moment dat: nu vrei sa mergem la Babele, ca parca e mai interesant?. Varianta tentanta, cam greu de aplicat pt o zi, avand in vedere ca intentionam sa ajung devreme in Bucuresti. Baietii vroiau sa faca un traseu de genul Jepii mari-piciorul pietrei arse. Eu aveam ca optiune Jepii mici si cam atat. Ce a iesit din toate astea? un soi de sinteza: Jepii mari-braul lui Raducu-Jepii mici. Atmosfera a fost una plina de voie buna, am ras mult( ziceam ca ne puteam intoarce si acasa, ca ne-am facut portia de simtit bine deja).
Ajungem in Busteni cu o oarecare intarziere, astfel ca intram in traseu pe la orele 11. Anca ia telecabina pana la Babele, noi o luam pe Jepii mari. Dupa 2 ore de urcus ajungem la intrarea in brau. Eu mai facusem o parte din brau acu vreo 2 ani, dar din sens invers, iar Cornel mai fusese si el pe acolo...deci aveam o idee cat de cat despre ce era vorba. Ce tineam eu minte despre traseul asta ...ca am venit foarte repede si usor pe el. Ei bine, acum s-a dovedit a fi un pic altfel. Urcat mult pe iarba, poteca ba era, ba nu era..eram numa noi si caprele negre. La un moment dat ne-am intalnit cu 4 oameni care urcasera pe Valea seaca dintre clai, dupa care tot muntele a fost al nostru si noi ai lui. Partea mai intersanta a inceput dupa ce am trecut de Valcelul Lupului (eu pana aici fusesem prima data). La scurt timp am ajuns intr-o sa, de unde vedeam valea Jepilor, Crucea si Caraimanul. Pareau atat de aproape ca aveam senzatia ca s-a si terminat braul. Chiar ma plangeam la un moment dat...ca a fost cam scurt. Ei bine...de acolo ne-a mai luat vreo 2 ore pana in poteca marcata. Poteca disparea din ce in ce mai des si ne trezeam in the middle of nowhere, stai si cauta, in sus, in jos. Punctul culminant a fost cand am ajuns deasupra unei saritori de vreo 10 m, pe care nu aveam cum sa o coboram. Astfel ca a trebuit sa ocolim pe sus si sa facem un soi de traversare pe stanca cu asigurare in jnepeni si copaci, cu hau si bolovani sub noi. Nu ar fi fost prea placut sa cazi pe acolo. Baietii au trecut primii, eu dupa ei. NIicodata n-am iubit jnepenii mai mult ca in in secundele alea. Dupa ce am trecut, ne uitam de jos si ne minunam. Distractia a continuat cu poteca ghidusa, care juca de-a v-ati ascunselea cu noi, cu scurte momente de usoara relaxare urmate de coborari lungi pe pamant si iarba. ( nici pe astea nu era prea fun sa aluneci, ca nu prea aveai sanse sa te opresti usor). La 5 fara un sfert am ajuns in Jepii mici, unde am facut un popas sa mancam. Stand noi in poteca si luand pranz-cina..mai trec 2 grupuri care coborau. Ii poftim sa manance cu noi, dar in schimb primim mancare de la ei. Mai precis, eu primesc mancare..pt ca aveam nevoie de ea mai departe. Eu plecand pe ideea ca fac o tura de o zi..am uitat acasa frontala, iar de mancare am luat 2 banane si 2 cornuri, gandindu ma ca mi ajung pt o zi. Intre timp m-am razgnadit si am hotarat sa raman la Caraiman peste noapte, cabana unde nu se gaseste de mancare, iar pana la Babele mai ai de mers vreo juma de ora...ceea ce nu mi doream la ora aia. Astfel ca pomana oamenilor alora a venit la marele fix.
Aici drumurile noastre s-au despartit;eu am luat-o in sus, baietii au coborat in Busteni. In mai putin de o ora eram la cabana; pe traseu m-am intalnit doar cu o capra neagra.
Am ramas la cabana Caraiman, prima data dupa multi ani, cred ca vreo 3 de cand am intrat ultima data in ea. Mi-a placut mult linsitea de acolo, cabanierii. Ma simteam de parca as fi fost la casa mea de vacanta (probabil din cauza faptului ca nu e o cabana obisnuita). Arata ca noua, a fost refacuta, totul este imbracat in lemn, e f cald, atmosfera in general e f calda si intima,iar faptul ca nu se serveste mancare si bauturi alcoolice...schimba mult peisajul. A devenit cabana mea preferata si sper sa ramana asa cum e acum cat mai multa vreme.
Duminica dimineatza, pe la 8, stateam in tricou, la plaja, servind ceaiul desupra vaii Jepilor. In jurul nostru era o muzica a apelor acompaniate in surdina, din cnad in cand, de vant. Telecabina era un fel de ceas, care mi contoriza timpul ramas pana la plecare. La 10:30 am plecat de la cabana, la 12:30 eram in Busteni,unde am zabovit la o terasa pe care o recomand: Uncle Jack: primul local din Busteni unde am fost tratati de ospatari super amabili. Preturile sunt mai mult decat ok, servirea rapida, iar locatia: vizavi de gara.
Stand noi la terasa, tot ne picau ochii pe masinile care mergeau destul de incet, astfel ca aveai timp berechet sa vezi oamenii. Asa ne-a venit ideea si pofta sa facem autostopul. Trenurile aveau intarzieri mari asa ca varianta pe sosea ni s-a parut mai inspirata. Si uite asa ne-am pus noi pe marginea strazii, vesele, cu zambetele pana la urechi. Buna dispozitia noastra ii molipsea si pe cei din masini; ii vedeam cum incepeau sa rada sau macar sa zambeasca cand treceau pe langa noi. Din pacate distractia n-a durat prea mult, pt ca au oprit niste tineri si ne-au luat. Cum weekendul asta a fost unul al noutatilor, l-am incheiat cu drumul prin targoviste, care pe langa faptul ca e mai liber e de 1000000 de ori mai fain decat pe Ploiesti. Peisaje de toamna, de vis, nu stiai unde sa te uiti mai intai.
Ce mi s-a parut mie fascinant la weekendul asta a fost felul cum au evoluat lucrurile..dintr-un plan minor, as zice din nimic...s-a transformat asa cum un bulgare de zapada creste, rostogolindu-se, intr-o experienta intensa, plina de nou, muuult nou. Faptul ca mi-am asumat riscul de a merge cu oameni necunoscuti prin locuri mai mult sau mai putin noi...a avut niste efecte extraordinare, de data asta( de obicei nu fac asa ceva). Am invatat multe lucruri noi, de orientare, de mers pe zone expuse, la liber. Cand am coborat pe Jepi, in zona cu cabluri, mi s-a parut totul muult mai usor.Cu toate acestea, am coborat cu maxima atentie. Spre deosebire de alte dati, cand coboram insotita, acum aveam in minte un gand care ma facea sa fiu mai precauta ca de obicei: daca patesc ceva pe aici, sunt singura, e mult si complicat de deplasat in zona, cu vreo glenza sucita sau mai stiu eu cum. Astfel am descoperit ca lucrurile stau un pic altfel in turele solitare, mai ales pe traseele care nu sunt chiar autostrada tot timpul. Creste considerabil atentia la ceea ce faci si ce e in jurul tau, perceptia este mai intensa, gandesti mult mai bine focalizat pe ceea ce ai de facut. Mi-a placut mult drumul asta in care partenerii mei au fost stancile, muntele, raul, padurea si eu.
Au fost doua zile in care am simtit ca am trait fiecare ora, la o intensitate mult mai mare fata de obicei, ca si cand m-as fi trezit din somn. A fost un weekend care a stat sub influenta instinctului si a spontanului permanent..si zau ca n-a fost rau delooc.
o sa revin cu poze, imediat ce le primesc. Pana atunci...
Follow your instinct!
Zis si facut. Sambata dimineatza ne urcam in acceleratul de 7:30, voioase, binedispuse. La scurt timp avem si companie: 2 baieti, care dupa cum aratau, urmau sa faca aproximativ acelasi lucru ca si noi, adica sa urce pe munte.
La Ploiesti urca o doamna mai in varsta, care prinsese trenul pe ultima suta de metri. Mai rar sa vezi batrini care alearga dupa tren, iar cand ajung in compartiment gafaie fericiti si usurati. Ajungem in Campina, asteptam nush ce tren vreo 20 de minute, timp in care doamna ne prezinta cartile de poezie scrise de ea...si avea un teanc maricel: poezii, epigrame, povestiri. La un moment dat scoate o sticla de tanita, de 0,5, in care avea apa inghetata( era ditamai sloiu) si bea, de parca ar fi fost ceai. Apoi incepe sa ne recite poezii si sa ne explice care e diferenta intre poeta si poetesa si cam cum sta treaba cu scrisul. Dupa acest episod, as zice savuros, incepem sa socializam pe tema muntelui> Voi unde mergeti, cat stati , etc. Dintr-una intr-alta, Anca mi zice la un moment dat: nu vrei sa mergem la Babele, ca parca e mai interesant?. Varianta tentanta, cam greu de aplicat pt o zi, avand in vedere ca intentionam sa ajung devreme in Bucuresti. Baietii vroiau sa faca un traseu de genul Jepii mari-piciorul pietrei arse. Eu aveam ca optiune Jepii mici si cam atat. Ce a iesit din toate astea? un soi de sinteza: Jepii mari-braul lui Raducu-Jepii mici. Atmosfera a fost una plina de voie buna, am ras mult( ziceam ca ne puteam intoarce si acasa, ca ne-am facut portia de simtit bine deja).
Ajungem in Busteni cu o oarecare intarziere, astfel ca intram in traseu pe la orele 11. Anca ia telecabina pana la Babele, noi o luam pe Jepii mari. Dupa 2 ore de urcus ajungem la intrarea in brau. Eu mai facusem o parte din brau acu vreo 2 ani, dar din sens invers, iar Cornel mai fusese si el pe acolo...deci aveam o idee cat de cat despre ce era vorba. Ce tineam eu minte despre traseul asta ...ca am venit foarte repede si usor pe el. Ei bine, acum s-a dovedit a fi un pic altfel. Urcat mult pe iarba, poteca ba era, ba nu era..eram numa noi si caprele negre. La un moment dat ne-am intalnit cu 4 oameni care urcasera pe Valea seaca dintre clai, dupa care tot muntele a fost al nostru si noi ai lui. Partea mai intersanta a inceput dupa ce am trecut de Valcelul Lupului (eu pana aici fusesem prima data). La scurt timp am ajuns intr-o sa, de unde vedeam valea Jepilor, Crucea si Caraimanul. Pareau atat de aproape ca aveam senzatia ca s-a si terminat braul. Chiar ma plangeam la un moment dat...ca a fost cam scurt. Ei bine...de acolo ne-a mai luat vreo 2 ore pana in poteca marcata. Poteca disparea din ce in ce mai des si ne trezeam in the middle of nowhere, stai si cauta, in sus, in jos. Punctul culminant a fost cand am ajuns deasupra unei saritori de vreo 10 m, pe care nu aveam cum sa o coboram. Astfel ca a trebuit sa ocolim pe sus si sa facem un soi de traversare pe stanca cu asigurare in jnepeni si copaci, cu hau si bolovani sub noi. Nu ar fi fost prea placut sa cazi pe acolo. Baietii au trecut primii, eu dupa ei. NIicodata n-am iubit jnepenii mai mult ca in in secundele alea. Dupa ce am trecut, ne uitam de jos si ne minunam. Distractia a continuat cu poteca ghidusa, care juca de-a v-ati ascunselea cu noi, cu scurte momente de usoara relaxare urmate de coborari lungi pe pamant si iarba. ( nici pe astea nu era prea fun sa aluneci, ca nu prea aveai sanse sa te opresti usor). La 5 fara un sfert am ajuns in Jepii mici, unde am facut un popas sa mancam. Stand noi in poteca si luand pranz-cina..mai trec 2 grupuri care coborau. Ii poftim sa manance cu noi, dar in schimb primim mancare de la ei. Mai precis, eu primesc mancare..pt ca aveam nevoie de ea mai departe. Eu plecand pe ideea ca fac o tura de o zi..am uitat acasa frontala, iar de mancare am luat 2 banane si 2 cornuri, gandindu ma ca mi ajung pt o zi. Intre timp m-am razgnadit si am hotarat sa raman la Caraiman peste noapte, cabana unde nu se gaseste de mancare, iar pana la Babele mai ai de mers vreo juma de ora...ceea ce nu mi doream la ora aia. Astfel ca pomana oamenilor alora a venit la marele fix.
Aici drumurile noastre s-au despartit;eu am luat-o in sus, baietii au coborat in Busteni. In mai putin de o ora eram la cabana; pe traseu m-am intalnit doar cu o capra neagra.
Am ramas la cabana Caraiman, prima data dupa multi ani, cred ca vreo 3 de cand am intrat ultima data in ea. Mi-a placut mult linsitea de acolo, cabanierii. Ma simteam de parca as fi fost la casa mea de vacanta (probabil din cauza faptului ca nu e o cabana obisnuita). Arata ca noua, a fost refacuta, totul este imbracat in lemn, e f cald, atmosfera in general e f calda si intima,iar faptul ca nu se serveste mancare si bauturi alcoolice...schimba mult peisajul. A devenit cabana mea preferata si sper sa ramana asa cum e acum cat mai multa vreme.
Duminica dimineatza, pe la 8, stateam in tricou, la plaja, servind ceaiul desupra vaii Jepilor. In jurul nostru era o muzica a apelor acompaniate in surdina, din cnad in cand, de vant. Telecabina era un fel de ceas, care mi contoriza timpul ramas pana la plecare. La 10:30 am plecat de la cabana, la 12:30 eram in Busteni,unde am zabovit la o terasa pe care o recomand: Uncle Jack: primul local din Busteni unde am fost tratati de ospatari super amabili. Preturile sunt mai mult decat ok, servirea rapida, iar locatia: vizavi de gara.
Stand noi la terasa, tot ne picau ochii pe masinile care mergeau destul de incet, astfel ca aveai timp berechet sa vezi oamenii. Asa ne-a venit ideea si pofta sa facem autostopul. Trenurile aveau intarzieri mari asa ca varianta pe sosea ni s-a parut mai inspirata. Si uite asa ne-am pus noi pe marginea strazii, vesele, cu zambetele pana la urechi. Buna dispozitia noastra ii molipsea si pe cei din masini; ii vedeam cum incepeau sa rada sau macar sa zambeasca cand treceau pe langa noi. Din pacate distractia n-a durat prea mult, pt ca au oprit niste tineri si ne-au luat. Cum weekendul asta a fost unul al noutatilor, l-am incheiat cu drumul prin targoviste, care pe langa faptul ca e mai liber e de 1000000 de ori mai fain decat pe Ploiesti. Peisaje de toamna, de vis, nu stiai unde sa te uiti mai intai.
Ce mi s-a parut mie fascinant la weekendul asta a fost felul cum au evoluat lucrurile..dintr-un plan minor, as zice din nimic...s-a transformat asa cum un bulgare de zapada creste, rostogolindu-se, intr-o experienta intensa, plina de nou, muuult nou. Faptul ca mi-am asumat riscul de a merge cu oameni necunoscuti prin locuri mai mult sau mai putin noi...a avut niste efecte extraordinare, de data asta( de obicei nu fac asa ceva). Am invatat multe lucruri noi, de orientare, de mers pe zone expuse, la liber. Cand am coborat pe Jepi, in zona cu cabluri, mi s-a parut totul muult mai usor.Cu toate acestea, am coborat cu maxima atentie. Spre deosebire de alte dati, cand coboram insotita, acum aveam in minte un gand care ma facea sa fiu mai precauta ca de obicei: daca patesc ceva pe aici, sunt singura, e mult si complicat de deplasat in zona, cu vreo glenza sucita sau mai stiu eu cum. Astfel am descoperit ca lucrurile stau un pic altfel in turele solitare, mai ales pe traseele care nu sunt chiar autostrada tot timpul. Creste considerabil atentia la ceea ce faci si ce e in jurul tau, perceptia este mai intensa, gandesti mult mai bine focalizat pe ceea ce ai de facut. Mi-a placut mult drumul asta in care partenerii mei au fost stancile, muntele, raul, padurea si eu.
Au fost doua zile in care am simtit ca am trait fiecare ora, la o intensitate mult mai mare fata de obicei, ca si cand m-as fi trezit din somn. A fost un weekend care a stat sub influenta instinctului si a spontanului permanent..si zau ca n-a fost rau delooc.
o sa revin cu poze, imediat ce le primesc. Pana atunci...
Follow your instinct!
luni, 12 octombrie 2009
Cu tortu' la Curmatura
Ceea ce vedeti in poza de mai sus este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea, in ultimii zece ani , de cand am plecat de la mama de acasa.
In weekendul care tocmai a trecut m-am petrecut in locul cel mai drag mie, si anume Piatra Craiului, cabana Curmatura, alaturi de oameni cel putin la fel de dragi, unii pe care ii stiu din tinereti, adica de vreo 9 ani, altii pe care ii stiu de juma de an, altii de o saptamana sau cunoscuti chiar acolo (au mai lipsit cativa, din motive obiective, dar nu-i nimic, ziua mea poate fi cand vreau eu :) ). Oameni diferiti, veniti din diverse locuri, dar care au un numitor comun: muntele.
Am avut parte de vreme faina, de toamna, si cu soare si cu nori si cu un pic de ceata si un pic de vant. Numa buna sa te poti plimba, sa te bucuri de culorile toamnei si sa simti ca totusi esti pe o creasta.:) Duminica am urcat pe la vf. Turnu, apoi pana la Ascutit si coborat prin padinile frumoase. Un traseu pe care l-am facut de mai multe ori, astfel ca de data asta am plecat cu un chef mai mic( eu as fi vrut sa fac ceva trasee pe partea nordica, dar timpul nu ne-a permis asta din pacate), dar care a crescut cat un elefant, urcand. Stancile din drumul pana la Turnu mi-au trezit pofta de cocotz si zburdat, cu atat mai mult cu cat nu am mai iesit pe munte de ceva vreme. Dupa ultimul varf, inainte de Ascutit, unde ne-am intalnit cu grupul care urcase pe Lehmann, Duracelu s-a activat instant si nu m-a mai lasat pana la intoarcerea la cabana. :)
Bineinteles ca din program nu au putut lipsi deja traditionalele sprinturi pe ultima suta de metri de traseu, catre ciorba de la cabana.:) Nu pot sa explic de ce, dar de obicei( cam in 90% din cazuri), cu vreo 5-10 minute inainte de a ajunge la cabana sau locul unde facem popas sa mancam, ma apuca foamea, dar nu asa un pic, ci se lasa cu stare de lesin de foame, daca nu mananc ceva in urmatoarele minute. Astfel ca, in momentul in care se declanseaza aceasta stare...se activeaza duracelu, fast forward (prietenii stiu :) )
Petrecerea de sambata seara a fost cam asa: ceva bere, ceva vin, nici prea mult nici prea putin, un tort maaaaare, o prajitura cu martzipan, multa voie buna, discutii de tot soiu.
Cam astea au fost faptele pe scurt. Restul o sa-l deduceti din imagini.
Partea cea mai frumoasa a acestei perioade este ca ma simt mult mai tanara (comparativ cu aceeasi perioada din alti ani). Parca as fi la a doua adolescenta, doar ca un pic altfel; mult mai energica, mai increzatoare, cred ca ma iubesc mai mult (vorba ceea: daca nu eu, atunci cine?)si sunt cu muuuuult mai relaxata. Ultimul an a fost unul al metamorfozelor, pe cat de dure pe atat de binevenite acum. Sunt fericita ca am destui prieteni, pe care stiu ca ma pot baza cand am nevoie ..si cu care pot sa ma simt bine si sa impart momentele frumoase, fie ca e vorba de iesit pe munte, fie de concertele unde sunt prezenti sa ma sustina.
pentru ce ne am adunat noi aici :)
.JPG)
va urma....un nou set de poze. :)
p.s. poze noi
p.s.2
devoratorii de torturi
miercuri, 7 octombrie 2009
daydreamers...remediu pentru suflete intunecate
Recent am descoperit un proiect care merita toata atentia(traisca statusurile de pe messenger). Din punctul meu de vedere l-as numi proiectul anului, alaturi de conferintele lui Dan Puric. Daca lumea l-ar folosi pe post de terapie..cred ca tara asta ar merge mult mai bine. Apartine Alexandrei Sandu, o tanara fotografa care mi-a retinut de ceva vreme atentia prin ceea ce face. Despre ce e vorba...multi oameni care zambesc. Intamplator ...sau nu(bineinteles ca nu)...am descoperit acest proiect taman cand uitasem cum e sa zambesti si sa fii relaxat. Cand am vazut oamenii aceia cu ochii inchisi, visand la ceva frumos si zambind...brusc mi s-a schimbat starea...mi-am adus aminte cum e sa zambesti si cat de usor e sa faci asta:)...Din acel moment...mi-am luat zilnic portia de zambet si de ras, iar daca nu o gaseam in mine...ma uitam la acei oameni si deveneam instant mai relaxata, mai senina.
Iata cum descrie autoarea proiectul: "cum a inceput: asteptam de mult un proiect simplu si senin care sa aduca zambete pe buzele privitorilor si la care sa-mi placa si mie mult sa lucrez. ideea s-a conturat intr-o zi obisnuita in care m-am trezit ca, in timp ce ma gandeam la ceva frumos, am inceput sa zambesc de una singura. mi-am imaginat o colectie de ganduri frumoase sterpelite de la oameni relaxati... mi-am imaginat culorile vii, pleoapele inchise peste visele lor, izolandu-i de galagia de afara - clipele in care nu mai exista materie asa cum o stim si fiecare isi dizolva grijile, nelinistile si dorintele intr-o liniste frumoasa, numai a lui." Mai multe detalii si pe daydreameri ii puteti vedea la:
http://alexunu.blogspot.com/
Zambiti, va rog!
P.S.Cat de curand sper sa ma alatur daydreamerilor...pentru ca pot...sa zambesc! :)
Iata cum descrie autoarea proiectul: "cum a inceput: asteptam de mult un proiect simplu si senin care sa aduca zambete pe buzele privitorilor si la care sa-mi placa si mie mult sa lucrez. ideea s-a conturat intr-o zi obisnuita in care m-am trezit ca, in timp ce ma gandeam la ceva frumos, am inceput sa zambesc de una singura. mi-am imaginat o colectie de ganduri frumoase sterpelite de la oameni relaxati... mi-am imaginat culorile vii, pleoapele inchise peste visele lor, izolandu-i de galagia de afara - clipele in care nu mai exista materie asa cum o stim si fiecare isi dizolva grijile, nelinistile si dorintele intr-o liniste frumoasa, numai a lui." Mai multe detalii si pe daydreameri ii puteti vedea la:
http://alexunu.blogspot.com/
Zambiti, va rog!
P.S.Cat de curand sper sa ma alatur daydreamerilor...pentru ca pot...sa zambesc! :)
joi, 1 octombrie 2009
Festivalul Enescu
Iaca am revenit...dupa multe luni, pline cu de toate. Intre timp a fost si festivalul, multe concerte, eu lipsind cu brio la toate. E primul an..si sper ca si ultimul, in care n am fost la niciun concert. Totul din cauza unui proiect care trebuia predat in perioada respectiva.
Imi cer scuze ca nu am anuntat recitalul din 14 septembrie, din piata festivalului, dar am fost intr-o criza de timp, energie si tot ce vreti..cum mai rar mi se intampla. Dar: am ceva impresii si urme vizuale, in tolba.
Pe scena m-am simtit minunat. De fapt toata ziua am avut o stare foarte buna, cum rar prind, mai ales in ziua concertului. Asta inseamna ca eram linistita, calma (eu fiind colerica 1000%), totul mergea asa cum vroiam.
Cele 30 de minute de Musorgski le-am savurat secunda cu secunda, nota cu nota...totul curgea, natural, ca un flux linsitit care se desfasoara in voie. Inca o data m-am simtit ca un instrument in mainile muzicii. Ea vorbea prin mine, prin degetele mele, eram parte din ea. Dupa ce ai trait asa ceva...plutesti, esti in transa, zambesti non stop( cum am constatat ulterior, din poze), uiti tot ce a fost rau, urat, inainte. Nimic nu mai conteaza. Mi-a placut atat de mult acea stare, incat..nici pana in ziua de azi n am ascultat inregistrarea concertului. Stiu ca sonorizarea nu a fost ok, nu stiu cum s-a auzit in piata, cu siguranta nu cum auzeam eu pe scena...
Iata si cateva poze:
Fotograf de serviciu: top secret ( la dorinta autorului)
pi.es. urmeaza niste ture pe munte. gata vacanta. :)
Imi cer scuze ca nu am anuntat recitalul din 14 septembrie, din piata festivalului, dar am fost intr-o criza de timp, energie si tot ce vreti..cum mai rar mi se intampla. Dar: am ceva impresii si urme vizuale, in tolba.
Pe scena m-am simtit minunat. De fapt toata ziua am avut o stare foarte buna, cum rar prind, mai ales in ziua concertului. Asta inseamna ca eram linistita, calma (eu fiind colerica 1000%), totul mergea asa cum vroiam.
Cele 30 de minute de Musorgski le-am savurat secunda cu secunda, nota cu nota...totul curgea, natural, ca un flux linsitit care se desfasoara in voie. Inca o data m-am simtit ca un instrument in mainile muzicii. Ea vorbea prin mine, prin degetele mele, eram parte din ea. Dupa ce ai trait asa ceva...plutesti, esti in transa, zambesti non stop( cum am constatat ulterior, din poze), uiti tot ce a fost rau, urat, inainte. Nimic nu mai conteaza. Mi-a placut atat de mult acea stare, incat..nici pana in ziua de azi n am ascultat inregistrarea concertului. Stiu ca sonorizarea nu a fost ok, nu stiu cum s-a auzit in piata, cu siguranta nu cum auzeam eu pe scena...
Iata si cateva poze:
Fotograf de serviciu: top secret ( la dorinta autorului)
pi.es. urmeaza niste ture pe munte. gata vacanta. :)
joi, 17 septembrie 2009
I feel good
Iaca m-am intors....vesela si plina de energie cum eram ultima data cand am scris aici.:) De ce n-am mai scris...cred ca am fost mai preocupata de trait si de ce se intampla in jurul meu. Am mai adunat ceva experiente atat de ordin profesional cat si in plan personal...deh, mai trebuie sa si traiesti...macar din cand in cand.:) Concluziile ar fi: muntele este cel mai bun medicament pentru orice vreti voi, si cel mai bun prieten al meu. Nu te respinge niciodata, te asculta oricand si oricat vrei tu si stie sa ti dea remediul de care ai nevoie in momentul respectiv, pentru ca....te simte. merita povestita ultima mea experienta pe munte.
Weekendul trecut am facut o vizita in Piatra Mare, singura. Aveam nevoie sa-mi incarc bateriile pentru recitalul de luni, din piata festivalului Enescu. Bateriile erau goale, goale.Starea fizica era precara, astfel ca am ales un traseu umblat si nu prea solicitant, pentru a nu avea surprize. Vremea a fost ideala..nici cald, nici frig, soare de toamna, lume nu foarte multa...era bine. Dupa ce am trecut de canionul 7 scari si a inceput urcusul propriu zis, m-am trezit escortata de un roi de muste si musculite de diferite varste. N am vazut asa ceva de cand sunt...erau zeci. Fizic ma resimteam putin...si tare as fi vrut sa fac niste pauze pe traseu, sa ma odihnesc, de data asta nu ma grabeam nicaieri, vroiam sa stau in padure...ei bine, nu s a putut. Nu puteam sta pe loc mai mult de juma de minut, hai maxim un minut. Si uite asa...am fost eu obligata sa ma comport ca in zilele bune...desi nu asta a fost scopul initial. La 10 minute dupa ce am ajuns la cabana....dormeam. Si am dormit mult...adica vreo 14 ore in total(cat nu am dormit toata saptamana la un loc, cred).
La coborare...nici urma de muste. Si au facut datoria si au disparut. N as fi crezut ca la un moment dat in viata asta...o sa fiu ajutata de chestiile alea mici si enervante pe care le alungam din casa, pentru ca ne enerveaza. Ei bine...mustele alea au adus-o pe vechea Elena inapoi...asta pe scurt.
O alta concluzie: singura persoana pe care te poti baza tot timpul si in mod deosebit in momentele dificle, esti doar TU. Asta nu e o noutate...doar ca din cand in cand eu mai uit. Dupa tine, urmeaza prietenii...mai mult sau mai putin cunoscuti :P (asta e cu dedicatie). Si daca tot am ajuns la prieteni...vreau sa multumesc celor care m-au ajutat zilele trecute, intr-o situatie limita (se stiu ei care) pt ca m-au scos din kkt si mai mult decat atat, mi-au redat starea de bine.
I feeeel good...ta-na-na-na
Weekendul trecut am facut o vizita in Piatra Mare, singura. Aveam nevoie sa-mi incarc bateriile pentru recitalul de luni, din piata festivalului Enescu. Bateriile erau goale, goale.Starea fizica era precara, astfel ca am ales un traseu umblat si nu prea solicitant, pentru a nu avea surprize. Vremea a fost ideala..nici cald, nici frig, soare de toamna, lume nu foarte multa...era bine. Dupa ce am trecut de canionul 7 scari si a inceput urcusul propriu zis, m-am trezit escortata de un roi de muste si musculite de diferite varste. N am vazut asa ceva de cand sunt...erau zeci. Fizic ma resimteam putin...si tare as fi vrut sa fac niste pauze pe traseu, sa ma odihnesc, de data asta nu ma grabeam nicaieri, vroiam sa stau in padure...ei bine, nu s a putut. Nu puteam sta pe loc mai mult de juma de minut, hai maxim un minut. Si uite asa...am fost eu obligata sa ma comport ca in zilele bune...desi nu asta a fost scopul initial. La 10 minute dupa ce am ajuns la cabana....dormeam. Si am dormit mult...adica vreo 14 ore in total(cat nu am dormit toata saptamana la un loc, cred).
La coborare...nici urma de muste. Si au facut datoria si au disparut. N as fi crezut ca la un moment dat in viata asta...o sa fiu ajutata de chestiile alea mici si enervante pe care le alungam din casa, pentru ca ne enerveaza. Ei bine...mustele alea au adus-o pe vechea Elena inapoi...asta pe scurt.
O alta concluzie: singura persoana pe care te poti baza tot timpul si in mod deosebit in momentele dificle, esti doar TU. Asta nu e o noutate...doar ca din cand in cand eu mai uit. Dupa tine, urmeaza prietenii...mai mult sau mai putin cunoscuti :P (asta e cu dedicatie). Si daca tot am ajuns la prieteni...vreau sa multumesc celor care m-au ajutat zilele trecute, intr-o situatie limita (se stiu ei care) pt ca m-au scos din kkt si mai mult decat atat, mi-au redat starea de bine.
I feeeel good...ta-na-na-na
joi, 9 iulie 2009
Cu bitzi prin Bucegi: Sinaia-Padina-saua Strunga-Moeciu-Paraul Rece-Busteni-Sinaia
Week endul trecut am petrecut 3 zile de vis in muntii nostri dragi, si anume Bucegi.
Joi noaptea, cand sa o curat pe bitzi , constat ca are un picior rupt, adica pana la roata din spate. Asta se intampla pe la ora 1...am ramas cateva minute blocata cu o intrebare parca pusa pe replay: Si eu ce fac acum? Camera n aveam, petice nu, pompa nu..cu alte cuvinte...nimic. Trimit mesaj...si primesc raspunsu salvator: vino cu ea asa pana in ploiesti si de aci o rezolvam. Asa ca dimineatza, la 5 o urc eu frumos in autobuz , pana la gara si apoi in personalul de brasov. Parca si nasii si supra se uitau la ea cu mila, ma intrebau daca merg la vreun concurs...:))) Din Ploiesti am schimbat mijlocul de transport cu masina lui Teo, pana in Campina de unde am mers cu o Lada Niva....fuuuarte misto.
Pe la 11 am pornit la deal, pe drumul de Targoviste, urcus destul de serios, numa bun de incalzire presarat si cu ceva soare.
La intrarea pe drumul forestier am facut un mic popas..de unde eu am plecat fara bicicleta.:))
De la Cuibul Dorului pana la Padina 26 de km...cu alte cuvinte...mergi sa ti ajunga pt o saptamana cel putin. :))
S am pornit o noi mai pe biciclete mai pe langa ele...erau zone cu bolovanis sau urcus mai abrupt, cand era o placere sa fii pe langa bicicleta.
cei trei muschebikeri
popasurile lungi si dese, cheia marilor succese
dupa popasul asta insorit nu putea sa lipseasca o racoreala mica...cu ploaie. Am stat sub un pom pana a trecut si baietii s au mai jucat de a "du te dupa un rucsac sau un vitezometru cazut in vale" :))
Ne apropiem de saua Dichiu, iar peisajul e din ce in ce mai frumos, mioritic in cel mai frumos sens al cuvantului.
cam asa arata in saua Dichiu. :D
la barajul de la Bolboci. Intre doi....n ai cum sa scapi :)))
La Bolboci a venit episodul 2 de ploaie, mai serios de data asta si mai lung. Numa bine cat sa mancam o mamaliguta cu branza deeeeeelicioasa.
Era foame maaare
De aici la Padina mai era o aruncatura de bat...dar ce aruncatura..o bucurie de peisaj, dupa cum puteti vedea mai departe
Pe la 7 sera, am ajuns si la Padina, unde am avut surpriza sa nu gasim cazare.Dar..totul raul spre bine, pentru ca am dormit la Salvamont , unde am cunoscut oameni faini si conditiile au fost excelente. Fara Stiri Protv si creaturi care se laudau ca au speriat ursul cu Atv ul ...si daca nu se speria ..ii dadea si 2 pumni , sa l linsteasca.
Altfel, cabana Padina e o exceptie a tot ce vreti voi: ceai cu 5 bani, friptura cu cartofi cu 9 lei, bere la 2,5 lei. Deci se poate si altfel...:D Nu mai zic ca mancarea a fost delicioasa, ceai ul mult si bun.:D
A doua zi nu putea incepe altfel decat cu micul dejun la Padina. Apoi la deal, pana in Saua Strunga. Aproape de sa ne a prins ploaia, in gol alpin. Cum s ar zice ..portia zilnica de sanatate :)
refugiul din saua Strunga, unul din cele mai frumoase in care am fost pana acum, pacat de jegul din fata lui si de vandalismele pe care trebuie sa le suporte de la diverse creaturi( oameni nu pot sa i numesc) care i calca pragul.
coborarea prin padure, spre Moeciu, a fost crunta, noroc ca scurta. bolovani, santuri, noroi, crengi fix pe unde nu aveai nevoie de ele si tot asa.
Dar a venit si rasplata, dupa aia. O coborare pe forestier, destul de dura si nervoasa...dar ce frumooos. Daca dupa o coborare de aia bicicleta e intreaga...inseamna ca e buna.:)
De aici ...traseul a fost numai pe sosea.
cina de sambata seara: rosii cu branza si cremwursti, plus juma de cutie de coca cola. :)
A doua seara am tras la cabana Cheia, la intrare in Cheile Rasnoavei. Super cabana, ieftina, 25 lei pe noapte, ceaiul 1,5 lei, o portie de cartofi prajiti 3 lei ..si tot asa.
A treia zi am mers prin Paraul Rece, apoi Azuga, Busteni si Sinaia. N a prea mai fost timp de poze, coborarea fiind muuult mai tentanta. :)
Cam asta fuse. O tura superba, asa cum ar trebui sa fie toate.:)
Maestrul fotograf: Teo Paraschiveanu. cred ca ati mai auzit de el , cel putin la mine pe blog .:) cand nu ne poza el , il pozam noi, adica eu si Dragoshelu.
Joi noaptea, cand sa o curat pe bitzi , constat ca are un picior rupt, adica pana la roata din spate. Asta se intampla pe la ora 1...am ramas cateva minute blocata cu o intrebare parca pusa pe replay: Si eu ce fac acum? Camera n aveam, petice nu, pompa nu..cu alte cuvinte...nimic. Trimit mesaj...si primesc raspunsu salvator: vino cu ea asa pana in ploiesti si de aci o rezolvam. Asa ca dimineatza, la 5 o urc eu frumos in autobuz , pana la gara si apoi in personalul de brasov. Parca si nasii si supra se uitau la ea cu mila, ma intrebau daca merg la vreun concurs...:))) Din Ploiesti am schimbat mijlocul de transport cu masina lui Teo, pana in Campina de unde am mers cu o Lada Niva....fuuuarte misto.
Pe la 11 am pornit la deal, pe drumul de Targoviste, urcus destul de serios, numa bun de incalzire presarat si cu ceva soare.
La intrarea pe drumul forestier am facut un mic popas..de unde eu am plecat fara bicicleta.:))
De la Cuibul Dorului pana la Padina 26 de km...cu alte cuvinte...mergi sa ti ajunga pt o saptamana cel putin. :))
S am pornit o noi mai pe biciclete mai pe langa ele...erau zone cu bolovanis sau urcus mai abrupt, cand era o placere sa fii pe langa bicicleta.
cei trei muschebikeri
popasurile lungi si dese, cheia marilor succese
dupa popasul asta insorit nu putea sa lipseasca o racoreala mica...cu ploaie. Am stat sub un pom pana a trecut si baietii s au mai jucat de a "du te dupa un rucsac sau un vitezometru cazut in vale" :))
Ne apropiem de saua Dichiu, iar peisajul e din ce in ce mai frumos, mioritic in cel mai frumos sens al cuvantului.
cam asa arata in saua Dichiu. :D
la barajul de la Bolboci. Intre doi....n ai cum sa scapi :)))
La Bolboci a venit episodul 2 de ploaie, mai serios de data asta si mai lung. Numa bine cat sa mancam o mamaliguta cu branza deeeeeelicioasa.
Era foame maaare
De aici la Padina mai era o aruncatura de bat...dar ce aruncatura..o bucurie de peisaj, dupa cum puteti vedea mai departe
Pe la 7 sera, am ajuns si la Padina, unde am avut surpriza sa nu gasim cazare.Dar..totul raul spre bine, pentru ca am dormit la Salvamont , unde am cunoscut oameni faini si conditiile au fost excelente. Fara Stiri Protv si creaturi care se laudau ca au speriat ursul cu Atv ul ...si daca nu se speria ..ii dadea si 2 pumni , sa l linsteasca.
Altfel, cabana Padina e o exceptie a tot ce vreti voi: ceai cu 5 bani, friptura cu cartofi cu 9 lei, bere la 2,5 lei. Deci se poate si altfel...:D Nu mai zic ca mancarea a fost delicioasa, ceai ul mult si bun.:D
A doua zi nu putea incepe altfel decat cu micul dejun la Padina. Apoi la deal, pana in Saua Strunga. Aproape de sa ne a prins ploaia, in gol alpin. Cum s ar zice ..portia zilnica de sanatate :)
refugiul din saua Strunga, unul din cele mai frumoase in care am fost pana acum, pacat de jegul din fata lui si de vandalismele pe care trebuie sa le suporte de la diverse creaturi( oameni nu pot sa i numesc) care i calca pragul.
coborarea prin padure, spre Moeciu, a fost crunta, noroc ca scurta. bolovani, santuri, noroi, crengi fix pe unde nu aveai nevoie de ele si tot asa.
Dar a venit si rasplata, dupa aia. O coborare pe forestier, destul de dura si nervoasa...dar ce frumooos. Daca dupa o coborare de aia bicicleta e intreaga...inseamna ca e buna.:)
De aici ...traseul a fost numai pe sosea.
cina de sambata seara: rosii cu branza si cremwursti, plus juma de cutie de coca cola. :)
A doua seara am tras la cabana Cheia, la intrare in Cheile Rasnoavei. Super cabana, ieftina, 25 lei pe noapte, ceaiul 1,5 lei, o portie de cartofi prajiti 3 lei ..si tot asa.
A treia zi am mers prin Paraul Rece, apoi Azuga, Busteni si Sinaia. N a prea mai fost timp de poze, coborarea fiind muuult mai tentanta. :)
Cam asta fuse. O tura superba, asa cum ar trebui sa fie toate.:)
Maestrul fotograf: Teo Paraschiveanu. cred ca ati mai auzit de el , cel putin la mine pe blog .:) cand nu ne poza el , il pozam noi, adica eu si Dragoshelu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)