Cu tortu' la Curmatura

Ceea ce vedeti in poza de mai sus este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea, in ultimii zece ani , de cand am plecat de la mama de acasa.
In weekendul care tocmai a trecut m-am petrecut in locul cel mai drag mie, si anume Piatra Craiului, cabana Curmatura, alaturi de oameni cel putin la fel de dragi, unii pe care ii stiu din tinereti, adica de vreo 9 ani, altii pe care ii stiu de juma de an, altii de o saptamana sau cunoscuti chiar acolo (au mai lipsit cativa, din motive obiective, dar nu-i nimic, ziua mea poate fi cand vreau eu :) ). Oameni diferiti, veniti din diverse locuri, dar care au un numitor comun: muntele.
Am avut parte de vreme faina, de toamna, si cu soare si cu nori si cu un pic de ceata si un pic de vant. Numa buna sa te poti plimba, sa te bucuri de culorile toamnei si sa simti ca totusi esti pe o creasta.:) Duminica am urcat pe la vf. Turnu, apoi pana la Ascutit si coborat prin padinile frumoase. Un traseu pe care l-am facut de mai multe ori, astfel ca de data asta am plecat cu un chef mai mic( eu as fi vrut sa fac ceva trasee pe partea nordica, dar timpul nu ne-a permis asta din pacate), dar care a crescut cat un elefant, urcand. Stancile din drumul pana la Turnu mi-au trezit pofta de cocotz si zburdat, cu atat mai mult cu cat nu am mai iesit pe munte de ceva vreme. Dupa ultimul varf, inainte de Ascutit, unde ne-am intalnit cu grupul care urcase pe Lehmann, Duracelu s-a activat instant si nu m-a mai lasat pana la intoarcerea la cabana. :)
Bineinteles ca din program nu au putut lipsi deja traditionalele sprinturi pe ultima suta de metri de traseu, catre ciorba de la cabana.:) Nu pot sa explic de ce, dar de obicei( cam in 90% din cazuri), cu vreo 5-10 minute inainte de a ajunge la cabana sau locul unde facem popas sa mancam, ma apuca foamea, dar nu asa un pic, ci se lasa cu stare de lesin de foame, daca nu mananc ceva in urmatoarele minute. Astfel ca, in momentul in care se declanseaza aceasta stare...se activeaza duracelu, fast forward (prietenii stiu :) )
Petrecerea de sambata seara a fost cam asa: ceva bere, ceva vin, nici prea mult nici prea putin, un tort maaaaare, o prajitura cu martzipan, multa voie buna, discutii de tot soiu.
Cam astea au fost faptele pe scurt. Restul o sa-l deduceti din imagini.

Partea cea mai frumoasa a acestei perioade este ca ma simt mult mai tanara (comparativ cu aceeasi perioada din alti ani). Parca as fi la a doua adolescenta, doar ca un pic altfel; mult mai energica, mai increzatoare, cred ca ma iubesc mai mult (vorba ceea: daca nu eu, atunci cine?)si sunt cu muuuuult mai relaxata. Ultimul an a fost unul al metamorfozelor, pe cat de dure pe atat de binevenite acum. Sunt fericita ca am destui prieteni, pe care stiu ca ma pot baza cand am nevoie ..si cu care pot sa ma simt bine si sa impart momentele frumoase, fie ca e vorba de iesit pe munte, fie de concertele unde sunt prezenti sa ma sustina.





pentru ce ne am adunat noi aici :)

















va urma....un nou set de poze. :)

p.s. poze noi






p.s.2


devoratorii de torturi