Drumul pana la Petrosani a fost destul de crunt, trenul fiind eeextrem de aglomerat; pana la Caracal am mers in picioare, pe culoarul de langa usa trenului, stand nu de putine ori intr-un picior, printre bagaje care mai de care. La 6 dimineata am ajuns in Petrosani, fara pic de intarziere. Da! se poate si asa ceva in Romanica noastra. Inca nu mi-am revenit din uimire, dupa muuuulte drumuri pe valea Prahovei, unde in ultima vreme nici nu ma mai stresam sa ajung la timp in gara, stiind ca trenul oricum intarzie cel putin 15 minute. Odata cu noi a ajuns si ploaia. La ora aia bineinteles ca nu era nimic deschis, asa ca am petrecut o ora intr-un foisor in ceva parc, unde am tras un pui de somn sa treaca timpul cu folos. La cafe Montana ne-am facut tabieturile de dimineata, care cu cafea, care cu mancare, pana a venit Luci sa ne ia cu masina. Intre timp ploaia s-a transformat in ninsoare in toata regula. Si ningea...si ningea...ca pana am ajuns noi la intrarea in traseu s-a facut cam asa:
Drumul pana la refugiu a fost ca-n povesti. Eram in cu totul alt film, fata de o ora mai devreme.
iata si un tip mai special de marcaj( eu n-am mai vazut pana acum asa ceva)
ce poti face cand ajungi la destinatie pe o vreme ca asta? plaaaja..
Refugiul Agatat este de departe cel mai luxos din ce am vazut eu pana acum. As zice ca e unu de 5 stele. Am gasit acolo mancare, sapun lichid, vesela, oale, ceaun, lemne taiate. Cu ce era acolo puteai sa stai lejer cateva zile.
Prima activitate, urgenta, a fost sa taiem lemne. Liviu a fost campion la sportul asta.
Da nici noi nu ne-am lasat...
Si dupa atata munca, trebuia sa vina si o masa pe masura...ca doar n-am spart lemnele alea degeaba .:)
Tot Liviu a facut-o si pe asta. :)
A doua zi, de Pasti, vremea a fost super. Soare, cald, un pic de vant pe ici pe colo, Parangul Mare statea frumos in fata noastra. Am urcat pana in caldarile glaciare, la lacul Rosiile.
In final a venit si cireasa de pe tort. Dupa urcat nu poate urma decat o coborare, care desi scurta, a meritat tot efortul...
In incheiere vreau sa-i multumesc lui Luci, care ne-a fost de maaare ajutor cu masina. Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost sa facem cei 20 de km din Petrosani pana la intrarea in traseu...pe jos. :D
4 comentarii:
Foarte frumos!
Carari insorite
multumesc:)
Faine zone, faine poze. Indicatorul ala de pe copac, probabil era o scurtatura. :-)) Ma bucur sa mai citesc pe unele bloguri si sa vad ca exista oameni, care vad altfel viata. E frumoasa tara asta, pacat ca e locuita.
Respect si numai bine.
bine ai venit pe aici, Ciprian.:)
Trimiteți un comentariu