Ce vor femeile?

Cred ca intrebarea asta e prezenta in mintea tuturor indiferent de sex. Problema cu raspunsul este cat de sincer poti fi cu tine insuti cand raspunzi. Mediul inconjurator, societatea te-au format intr-o anumita maniera, mai mult sau mai putin elevata, asta implicand si o indepartare de propria persoana, mai mare sau mai mica. Am constatat cu ocazia a diverse experiente ca oamenii de multe ori uita sau le e teama sa recunoasca ce vor ei de fapt, ba mai rau de atat nici nu mai incearca sau le e frica sa se gandeasca la ce vor ei cu adevarat, pentru ca le e teama de ce ar zice ceilalti daca ar sti(asta e chiar jalnic).
Ce poate dori o femeie de la un barbat?
Primul care actioneaza intr-o relatie in care sunt implicati doi oameni de sexe opuse este instinctul. El poate reactiona pozitiv ...sau nu, dar cu siguranta spune ceva si are un rol extrem de important. Cu el nu prea e loc de tocmeala, fie ca ne place sau nu sa recunoastem asta. Cu cat incercam sa ignoram mai mult partea "animalica" din noi cu atat problemele cresc. Pentru ca un om sa functioneze normal are nevoie de mancare, apa, somn si sex. Daca unul din elementele astea lipseste sau e de proasta calitate, atunci omul se imbolnaveste. (ganditi-va la o mancare alterata, o apa infestata , un somn plin de cosmaruri sau o partida de sex nesatisfacatoare). Inainte de toate suntem supusi legilor naturii, ca toate celelalte animale. Faptul ca noi suntem pe o treapta superioara, datorita ratiunii, reprezinta un avantaj in sensul ca putem sa upgradam lucrurile de baza, dar nu sa le schimbam sau sa ne facem ca nu exista pentru ca noi suntem elevati. Orice om , oricat ar fi el de genial, deosebit, elitist, pentru a functiona/exista are nevoie de aceasta baza "primitiva".
Privind din aceasta perspectiva, barbatul reprezinta puterea, dominantul, adica ceea ce are nevoie femeia pentru a se simti in siguranta , protejata. Inainte de toate el trebuie sa-si dovedeasca masculinitatea, trebuie sa-i ofere femeii dovada faptului ca poate sa o protejeze si, poate mia important decat asta , ca e capabil sa-i faca copii( o alta cerinta care tine de natura).
Daca acest nivel de baza nu functioneaza cum trebuie, atunci totul se clatina.

Un profesor de la facultate ne tot repeta: trebuie gasita norma, pentru a putea aprecia exceptiile. Acestea trebuie sa se raporteze la ceva normal, previzibil, stiut, pentru a fi observate. Ca exemplu concret: pentru a intelege maestria lui Bach in arta fugii, trebuie sa stii ce e aia o fuga si cum se scrie, scolareste sa zicem. Cand ai vazut modelul de fuga, tiparul, atunci poti sa observi exceptiile si inovatiile lui Bach. In plus, toti marii compozitori arata intotdeauna in lucrarile lor modelul intial, "norma", e un fel de a zice" uitati ca stiu care e tiparul, dar vreau mai mult de atat".

Urmatorul nivel(level 1) este "challenge"ul, despre care am mai vorbit. Aici lucrurile se complica si se diversifica foarte mult. Scanteia creata de instinct trebuie sa se transforme in flacara, adica pasiune. Se cauta lucrurile comune, pasiunile comune, lucrurile care se completeaza, cu alte cuvinte cei doi incep sa se cunoasca. In aceasta perioada , de "joc" sau de "vanatoare" fiecare parte trebuie sa-si puna in valoare calitatile si sa-i lase libertate celuilalt. Nu sunt indicate "cereri" autoritare, obligatii, santaje "sentimentale", in niciun caz nu trebuie sa-l fortezi pe celalalt sa-ti faca pe plac. Pentru mine aceasta perioada a "cunoasterii" e cea mai palpitanta, are un farmec aparte, unic de fiecare data. Inca nu-l cunosti pe celalalt, esti atent la fiecare reactie, jocul sugestiei, al insinuarilor, al provocarilor te tine conectat non-stop la el/ea, stai si-ti bati capul cu "ce a vrut sa zica", absorbi totul, misterul pluteste peste tot si in tot. Daca ingredientele celor doua individualitati sunt compatibile, atunci timpul le va transforma in chestia aia atat de pretioasa dupa care alearga toata lumea, iubirea, adica next level.
La acest nivel ajungi , in timp, sa-l cunosti pe cel de langa tine aproape la fel de bine ca pe tine insuti, sa anticipezi reactii, sa-l tratezi ca pe o parte componenta din tine, cu tot ceea ce implica asta: grija permanenta sa-i fie bine, respect, afectiune, loialitate, pretentii de autodepasire, de evolutie(asta luand in considerare ca individul are asemenea pretentii de la el). Marea capcana in aceasta etapa este aceea de a renunta la individualitatea ta in favoarea celuilalt, de a deveni dependent de "cealalta jum,atate".
Personal cred ca iubirea creaza starea exceptionala care inconjoara individualitatea ta,"norma" , o face sa straluceasca, sa infloreasca, sa se deschida, dar ramanand totusi , in esenta, acceasi. Aceasta individualitate este de multe ori catalogata "egoism" ,"te gandesti numai la tine, nu vrei sa faci cum vreau eu", " te folosesti de mine pentru una sau alta", etc....Ideea este ca in momentele alea daca "egoistul" cedeaza pentru a-i dovedi celuilalt ca de fapt nu e asa...acest lucru isi va arata reversul mai devreme sau mai tarziu, pentru ca atata timp cat incerci sa obtii ceva prin forta, acea forta se va intoarce impotriva ta, intr-un fel sau altul.

De multe ori femeile spun despre barbati..."e un porc" , uite ce mi-a facut, etc...

Eu ii impart in 2 mari categorii: porci si tantalai.

Definitia porcului : barbatul puternic, care isi impune autoritatea, nu cedeaza usor presiunilor, care din cand in cand iti arata ca poate fi si "uman" asa cum vrei tu, sensibil, atent, etc., dar iti aduce aminte ca el e "barbatul"

Definitia tantalaului: barbatul slab, complexat, care se plange tot timpul, cerseste atentie, provoaca mila, vrea sa "imite" sensibilitatea feminina, sperand ca in felul asta o castiga pe ea, ceva de genu" uite eu nu sunt porc ca altii, sunt sensibil", de parca ea ar vrea o femeie cu care sa-si imparta existenta.

Personal prefer ,de departe, prima categorie.

Pe tema asta se poate scrie la nesfarsit. Deocamdata ma opresc aici.

Follow your instinct!