joi, 6 noiembrie 2008

Daniel Goiti

Am sa incep sa vorbesc mai intai despre challengerii pe care-i cunosc.
Cum nimic nu e intamplator pe lumea asta, nici faptul ca sunt o norocoasa nu e. M-am nascut pe 13.:) Asa se face ca am avut parte de cei mai buni profesori de pian din Romania. Aproape toti, as zice, daca nu chiar toti. E discutabil. Cu unii am lucrat mai mult, cu altii mai putin. Fiecare dintre ei si-a lasat amprenta intr-un fel sau altul. Daniel Goiti e ultimul la care am ajuns(dar nuuu cel din urma :) si probabil ca nu e intamplator faptul asta.
Licenta a fost un cosmar, poate cel mai mare al vietii mele de pana acum(cel putin artistico-profesional vorbind). Sa fac si masterul tot la aceeasi facultate, in aceeasi atmosfera mi se parea inutil, inuman, de un sadism crancen fata de nervii mei, care oricum erau la pamant in perioada aia. Asa ca mi-a venit ideea stralucita sa schimb macazul. Pe Daniel Goiti il ascultasem la Bucuresti in mai multe concerte, imi placea fff mult, stiam ca preda la Cluj, asa ca mi-am zis: asta e drumul. Am studiat toata vara, m-am pregatit, iar cu vreo 2 saptamani inainte de inscriere m-am dus la el. M-a ascultat, i-a placut, verdictul : ai sanse sa intri. Stresul era mare, concurenta se anunta la fel, eram un outsider in facultatea aia. Am stat cu morcovu cat palmieru pana la primele rezultate. In cele 2 sedinte facute inaintea examenului mi-a schimbat total atitudinea fata de pian, de scena, spunandu-mi 2 lucruri simple, dar esentiale: anticipeaza tot ce canti si implica-te 100% in fiecare nota. Daca reusesti asta...nu mai ai cum sa gresesti. Lucruri logice, normale, naturale, care daca le reusesti, intr-adevar nu mai ai cum sa gresesti. L-am ascultat si examenul a fost un succes, incredibil pentru mine la vremea aia, dar previzibil daca judecam dupa ceea ce a spus maestrul.:)
Ce a urmat a fost o evolutie rapida, poate incredibila pentru unii(chiar si pentru mine). Acum ma gandesc ca poate cei 5 ani de facultate in Bucuresti au fost "sacrificiul" necesar pentru a ajunge la lucrurile bune. Cam asa vad lucrurile acum. Daca nu ar fi fost ei, poate nu as fi apreciat la adevarata valoare ceea ce am cunoscut, invatat in Cluj.

Cine este Daniel Goiti?
Un pianist nascut in Resita, stabilit in Cluj, care a ajuns prin propriile-i puteri unde este azi. A castigat concursul Enescu, canta pe toate scenele din Romania, acum este sef de catedra in consu din Cluj, este extrem de cautat ca pedagog(are uin talent urias). Deseori uita de propria persoana in favoarea altora, ajuta pe toata lumea, daca poate. La ore lucreaza cu tine pana iti iese ce trebuie(unele cursuri au ajuns pana la 6 ore), iar cand se supara este extrem de subtil(asa dor subtilitatile alea...ca a doua oara nu se mai intampla sa repeti greseala :))

De fiecare data cand ma aflu in impas, nu mai gasesc solutii sau nu reusesc sa trec de un anumit stadiu, cu el gasesc solutia. De fiecare data cand ma intorc din Cluj, ma intorc "altfel" si e al naibii de bine. Cand il ascult cantand, mai ales pe scena ( de cele mai multe ori este ireprosabil) ma gandesc la orele petrecute de el la pian si la sacrificiile facute de-a lungul anilor.
Astazi povesteam cu o eleva despre aspectul asta. Vorbeam despre asiatici...cum fac aia sa fie asa buni in toate? Simplu: printr-o munca titanica. Pentru aia normalitatea o reprezinta sa stea la pian cel putin 7 ore pe zi. Pentru elevii nostri, normalitatea e sa stea la scoala degeaba, la coltul strazii la o tigara si o manea pe telefon.
Am gasit 2 inregistrari pe youtube. Enjoy it! :)

F.Liszt-Concertul nr.1 pentru pian si orchestra


E. Grieg-Melodie

Un comentariu:

Cadmiel spunea...

Ma numesc Cadmiel Botac,sunt din Sighetu Marmatiei, am terminat clasa a noua la liceul de muzica din Cluj si studiez cu domnul Goiti. Citind acest material m-am regasit in tot ceea ce scrie acolo. Recunosc indicatiile mentionate si pot sa spun ca acestea au avut un impact deosebit. Ma intalnesc cu el de doua ori pe saptamana in timpul scolii. De fiecare data cand ies de la ora sunt un om schimbat, un om satisfacut. E o putere inexplicabila care ma incarca de fiecare data si imi da putere sa muncesc tot mai mult. Daca cineva ar avea indoieli referitoare la materialul tau, eu sunt persoana care poate oricand sa iti dea dreptate. Succes pe mai departe!